Traseul pornește din parcarea Lidl Tractorul, merge pe șosea până în Sânpetru, trece pe lângă Primărie iar la biserica fortificată face dreapta pe str. Școlii apoi stânga pe str. Meschendorfer, iarăși dreapta pe strada Aeroportului iar înainte de copacii de lângă sanatoriu face stânga pe un drum de câmp, ocolește prin stânga pădurea, trece prin fața unei stâni (atenție la câiniI ciobănești!) și urmează drumul de căruțe pe câmp până iese pe șosea, pe care o traversează. Se merge pe lângă balta Cișmașu până se ajunge la râul Olt. Se face stânga și se urmează malul Oltului până la podul spre Ariușd. De aici se vizitează localitatea și se merge spre Araci pentru a vedea zonele frumoase însă nu se intră în Araci din cauza unor probleme avute cu localnicii în trecut. Se merge înapoi până la pod și se merge pe drum până în Bod de unde începe asfaltul. Se merge spre centru în zona magazinelor unde se face dreapta spre Colonia Bod, se trece pe lângă Fabrica de Zahăr Bod, se ajunge la intersecția cu DN13 la Hanul din Ardeal, se face dreapta (atenție mare la circulație în această zonă!) și imediat stânga după pod spre Hălchiu. După intrarea în localitate se face stânga pe strada George Coșbuc și se merge drept înainte pe un drum de câmp cam 4 kilometri până se ajunge la o zonă cu betoane și chestii dărâmate. Se merge spre stânga spre un lac, pe lângă râul Bârsa și se trece pe podul dezafectat, închis circulației publice. După trecerea podului se face stânga printre movilele de pietriș de la carieră și se urmează drumul pe câmp pe strada Capra Neagră care ne scoate pe un drum asfaltat pe strada Bârsei din Stupini, de unde facem dreapta și se merge drept înainte până ne intersectăm cu ocolitoarea Brașovului, o traversăm tot înainte și intrăm pe strada Plugarilor, trecem pe lângă stația de epurare a apei, pe lângă Cimitirul Municipal, ajungem la Biserica Sfinții Trei Ierarhi, intrăm în giratoriu și facem stânga pe strada Gheorghe Doja, apoi dreapta pe strada Cosmești, stânga pe strada Buzești, traversăm strada Stadionului si mergem spre stadion, făcând dreapta pe strada Mihai Viteazu pe care o urmăm până în zona fostei mori (acum sunt niște blocuri noi în zonă) și o luăm printre blocuri până la giratoriul de la Onix. De aici mergem spre Centrul Civic unde încheiem tura de fix 50 de kilometri.
Din 50 de kilometri, maxim 8-9 sunt de drum neasfaltat, de câmp sau cu pietriș. Restul este asfaltat. Nu sunt urcări însă este bine să aveți la voi fluier, spray cu piper sau dispozitiv anti-câini, întrucât este posibil să dați peste diverse stâne.
Tură recomandată bicicletelor de tip MTB sau Gravel Bike/ Ciclocros. Nu sunt izvoare pe drum dar se găsesc magazine în fiecare localitate prin care trece traseul. Este recomandat să evitați să intrați în Araci dar dacă n-aveți de ales ar fi bine să nu fiți singur și să treceți cât mai repede. Nu intrați în conflicte verbale sau fizice cu locuitorii de acolo și în niciun caz nu vă opriți să cereți socoteală pentru ceva.
Spor la pedalat!
]]>